raisphotography

Testand pentru sedinta foto de maine…

Cand incep sa ma roada regretele ca nu m-am mai vazut cu oameni dragi mie de ceva secole, bineinteles ca imi gasesc scuza perfecta: sunt toti departe si eu sunt blocata in nenorocirea asta de cartier, departe de “lumea adevarata”, de luminile si agitatia orasului. Bineinteles ca e o scuza penibila, si Petra imi confirma asta din plin, pentru ca sta la doi pasi (si asta la propriu, nu e doar un fel de a spune), si ajungem sa ne vedem o data la cateva luni. Si atunci deranjati de baietii care tocmai ce au picat sa monteze cablul… De cand am vazut-o ultima oara s-a tuns si nu mai are carliontii aia de care m-am indragostit cand am vazut-o prima data, dar si-a pastrat albastrul enorm din ochi si innocenta specifica varstei. O placere sa o fotografiezi!

Desi ne dorim sa nu se schimbe si sa nu creasca niciodata, ei o fac… Atunci cand zici ca ii cunosti mai bine decat oricine si orice, ei se hotarasc sa se transforme… de fapt cred ca asa e firesc… si noi nu facem altceva decat sa ramanem surprinsi in mod constant de cum evolueaza, se maturizeaza, se cizeleaza… mi-a facut bine sa-l revad pe Tudor si ai lui… mi-am confirmat ca nu numai pe langa mine zboara frumos timpul, ci si pe langa altii… iar atunci cand poti sa te opresti pentru cateva momente sa observi, sa analizezi, sa reflectezi, sa memorezi si sa rememorezi imagini, cuvinte, sentimente… continui sa fii surprins… de cum o lume “cu picioarele in sus” poate fi atat de PERFECTA!